Informatii legale oferite de avocatului de drept penal Cluj: Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: toxicoman – persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii; cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală măsurile ce pot fi luate pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri; livrarea supravegheată – metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi. Cititi mai multe informatii in plus pe site-ul avocat Cluj. Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare.
Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
În cazul reţinerii, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiţii care să asigure confidenţialitatea. [art. 204 alin. (9) din Codul de procedură penală] Pentru soluţionarea căii de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, asistenţa juridică a inculpatului de către un avocat, ales sau numit din oficiu este obligatorie, în toate cazurile. [art. 205 alin. (8) din Codul de procedură penală] În cazul luării măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prezenţa avocatului inculpatului şi participarea procurorului sunt obligatorii. [art. 214 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Vedeti multe detalii in plus pe site-ul https://avocatripan.ro/.
Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.
Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia. Rolul avocatului: În lipsa unor prevederi contrare, avocatul poate să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului. Avocatul are dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. [art. 10 alin. (2), teza finală din Codul de procedură penală]. Organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal. [art. 10 alin. (5) din Codul de procedură penală]